VLAD MERCORI, cunoscut pentru investigațiile sale din zona politică și administrativă, revine în atenția publică cu un nou material privind modul de funcționare al unor instituții-cheie aflate în subordinea Ministerului Agriculturii.
În prim-plan apare ISPIF – Institutul de Îmbunătățiri Funciare, o structură puțin cunoscută de opinia publică, deși rolul ei ar fi trebuit să fie crucial: proiectarea digurilor și a sistemelor de irigații din România. Vorbim despre infrastructura critică prin care, în trecut, „băieții deștepți” din Olt rulau contracte de sute de milioane de euro, ani la rând, fără mari sincope, până când au apărut primele investigații publice. Deși pe documente mai figurează, ISPIF nu mai are de ani buni statut de institut național.
Din 2021, institutul nu a mai fost reacreditat ca Institut Național și funcționează ca societate comercială a statului. Activitatea este însă practic inexistentă, potrivit datelor prezentate. Chiar și așa, pe statul de plată apar patru angajate, dintre care trei sunt deja pensionare. Nu doar golul de activitate este semnalat, ci și mediul în care aceste persoane sunt nevoite să își desfășoare programul zilnic.
Clădirea ISPIF este descrisă ca fiind complet decuplată de la utilități. Căldura lipsește, alimentarea cu energie electrică nu este asigurată în mod legal, iar apa curentă a fost tăiată, la fel ca toate celelalte servicii. Pentru a putea folosi toaleta, angajatele cară apă în bidoane, din exterior, improvizând astfel condiții minime de funcționare la locul de muncă.
Pentru energie electrică, soluția găsită a fost una improvizată: un cablu tras de la Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF), instituție vecină, din aceeași curte și tot în subordinea Ministerului Agriculturii. Curentul este folosit strict pentru a porni calculatoarele, o formă de supraviețuire administrativă. ANIF este menționată în material drept structura prin care se derulau fondurile către „băieții deștepți” din sectorul îmbunătățirilor funciare.
Conform informațiilor prezentate, ANIF are datorii de 137 de milioane de lei la bugetul de stat, fiind caracterizată drept cel mai mare datornic instituțional din România. Nici ISPIF nu stă mai bine: deși aproape blocat ca activitate, institutul a acumulat restanțe de 87 de milioane de lei. Autorul subliniază contrastul cu viteza cu care statul execută cetățenii pentru datorii, în timp ce instituțiile publice cu probleme similare rămân, în practică, nesancționate.
În acest tablou, este pusă în discuție responsabilitatea ministrului Agriculturii, Florin Barbu, numit în material „Busy”, în subordinea căruia funcționează atât ISPIF, cât și ANIF. Este invocat un moment dintr-un interviu pentru Digi24, disponibil online, când ministrul este întrebat direct despre aceste situații și reacționează vizibil iritat. În locul unui plan ferm de restructurare sau închidere a acestor „focare de datorii și rușine”, tema pare tratată cu disconfort și evitări.
Investigația merge mai departe, spre un alt punct de lucru: ISPIF Băneasa, în județul Giurgiu, condus de directoarea Florica Mardare, aflată în sistem de 35 de ani. Acolo, condițiile de lucru sunt descrise ca fiind la limita suportabilului, asemănătoare cu cele din mahalale sau favele. La fiecare ploaie mai puternică, clădirea se inundă, iar apa ajunge direct peste angajați și peste zonele de lucru.
Ca măsură de avarie, directoarea ar fi montat, acum un an, un nailon deasupra propriului birou, după ce apa a început să îi curgă în cap în timp ce lucra. Imaginile video prezentate sunt aduse ca dovadă și sunt calificate chiar de oamenii din interior drept un „film de groază”. Instituții cu rol tehnic esențial, menite să gestioneze infrastructură critică, ajung astfel să funcționeze în condiții care abia asigură integritatea fizică a personalului.
Autorul trage concluzia că statul român devine eficient doar când există bani de „buzunărit”, iar structurile care nu mai pot fi exploatate financiar de diverse rețele de interese sunt lăsate să putrezească. Foste instituții importante „mucegăiesc” – atât la propriu, cât și la figurat –, afundate în datorii și abandonate administrativ. Metafora este extinsă la o parte semnificativă a mediului rural, unde cetățenii sunt, la rândul lor, lăsați „în paragină”.
Materialul despre ISPIF și ANIF este anunțat ca episod într-o serie mai amplă de dezvăluiri despre modul real în care funcționează statul român în teritoriu. În final, autorul amintește o altă investigație, despre ajutoarele de handicap, care a strâns peste 350.000 de vizualizări în 24 de ore, semn că interesul public pentru astfel de subiecte rămâne ridicat. Sunt promise noi episoade, cu alte cazuri și documentări similare din administrația românească.
