sâmbătă, mai 2, 2026
7.6 C
Ploiești

Incendiu la restaurantul La Cocoșatu’ din București: 20 de persoane evacuate în timpul intervenției

Surse

Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 2 mai, la restaurantul La Cocoșatu’, situat pe strada Neagoe Vodă, în zona Pieței Băneasa din București. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București, focul s-a manifestat la nivelul acoperișului, existând inițial riscul de propagare către clădirile învecinate.

Pentru siguranța clienților și a personalului, autoritățile au evacuat preventiv 20 de persoane din incintă, în timp ce intervenția pompierilor era în desfășurare. La fața locului au fost mobilizate 8 autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenții la înălțime, două echipaje SMURD și Detasamentul Special de Salvatori, în timp ce pompierii au localizat incendiul și au început operațiunile de stingere.

În acest moment nu se înregistrează persoane cu probleme medicale.

Hot this week

Topics

Related Articles

Popular Categories