Surse
Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a anunțat începerea lucrărilor de modernizare la stațiile Ploiești Vest, Bușteni și Videle, programate să demareze la 15 ianuarie 2026. Intervențiile fac parte din proiectul național „Modernizare/Reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România”, finanțat din fonduri europene.
Pentru cele trei stații au fost atribuite contracte în valoare totală de 40.345.057,10 lei, fără TVA: Ploiești Vest 20.316.728,00 lei (asociere CMA Construct Development – Velmanit Impex), Bușteni 11.707.955,30 lei (GDO MOV Impex SRL – OMEGA Cert Sistem) și Videle 8.320.373,80 lei (asociere CMA Construct Development – Velmanit Impex). Lucrările vizează modernizarea clădirilor destinate călătorilor, peroanelor, copertinelor, instalațiilor CE și de telecomunicații, tunelului pietonal, reamenajarea pieței gării și implementarea măsurilor de protecție a mediului.
Proiectul include, de asemenea, adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități și alinierea la cerințele Rețelei Trans-Europene de Transport şi ale standardelor tehnice de interoperabilitate. Modernizarea stației Bușteni, una dintre cele mai tranzitate din Valea Prahovei, are scopul de a crește confortul și siguranța în exploatare pentru traficul turistic și local.
Reprezentanții CFR S.A. susțin că investițiile vor crește atractivitatea transportului feroviar, vor îmbunătăți conectivitatea regională, vor facilita accesul persoanelor cu mobilitate redusă și vor reduce impactul asupra mediului.


