Surse
15/03/2026
15/03/2026
15/03/2026
16/03/2026
16/03/2026
16/03/2026
Duminică dimineață, la Biserica parohială cu hramul Sfântul Nicolae din satul Puchenii Moșneni (comuna Puchenii Mari, Prahova), un incendiu puternic a cuprins turlele monumentului istoric. Potrivit ISU Prahova, focul s-a declanșat în interior în timpul slujbei, determinând degajări mari de fum vizibile de la distanță.
Aproximativ 120 de credincioși aflați în lăcaș au reușit să se autoevacueze în condiții de siguranță, înainte ca situația să scape de sub control. Intervenția pompierilor a fost complexă: 39 de oameni ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, 13 autospeciale, o autocisternă, două autoscări, precum și echipaje de primă intervenție și conducere au fost mobilizate.
Operațiunile au durat aproape 7 ore, desfășurate atât de la Ploiești, cât și de la Punctul de Lucru Balta Doamnă. În ciuda pagubelor, autoritățile au reușit să salveze o parte semnificativă din bunurile de patrimeniu, evaluate la aproximativ 1 milion de euro, printre care icoane și obiecte de cult de mare valoare, mobilierul și documentele bisericești.
Pagubele au vizat în principal acoperișul și turlele, precum și interiorul, cu daune la tencuială, covoare, mochetă și cărți bisericești. Suprafața afectată este estimată la aproximativ 400 de metri pătrați.
Pentru a facilita intervențiile, autoritățile au restricționat temporar circulația pe DN1 pe o bandă în direcția de mers, iar situația a fost monitorizată îndeaproape de toate instituțiile implicate. Cauza incendiului este în curs de cercetare, potrivit primelor informații oficiale, iar comunitatea locală rămâne în așteptarea concluziilor anchetei despre cum a pornit flăcările din turle.

